words have failed me before.

Nu am cuvinte sa descriu filmul asta. Da, sunt o romantica incurabila, se stie asta, foarte clar. Dar filmul asta inradacineaza ideea de dragoste adevarata, de suflet pereche.

Cred cu tot sufletul in dragostea adevarata. Cred ca e pe bune. Si mai cred ca tot ceea ce se spune despre sufletul pereche, cum ca nu sta langa tine, ca doar te schimba...cred ca e o mare minciuna. Ca sa citez, "dragostea adevarata nu are termen de expirare"...si chiar nu are, pentru ca, atunci cande e cu..."adevarat" adevarata, presupune depasirea oricarui obstacol, presupune certuri si presupune cretinatati acceptate de ambele parti. Invatam ceva din ea? Cu siguranta. Ne schimba? Cu siguranta! Doare? Cu siguranta ... NU! Daca doare nu mai e dragoste...Haideti fratilor sa invatam sa iubim sentimentul , nu obiectul. Am invatat sa atasam sentimente persoanelor, am invatat sa suferim cand persoanele pleaca. Iubirea nu e suferinta, si nici macar tristete. Se presupune ca din iubire lasam persoana sa plece daca nu e fericita. Ei bine, asa e! Si putine sunt persoanele care stiu sa faca asta...si nu, nu sunt una dintre ele. Poate pentru ca toate filmele sunt stereotipizate in asa hal, incat avem impresia ca trebuie sa fie final fericit, basmele mereu se termina cu bine, iar dragostea creeaza impresia ca mereu trebuie sa fie in doi. NU! Ar fi bine sa invatam sa nu mai tragem cu dintii de ceea ce e imposibil, sa invatam sa luptam atunci cand consideram ca merita si sa stim cand sa ne oprim...

even more.

ma gandeam cum in ziua de azi nimeni nu mai tine cont de nimic. nu mai tinem cont de pareri, de alte persoane. nu mai tinem cont nici de noi in mare parte a timpului...facem compromisuri pe care mereu am spus ca nu le-am face, ne calcam orgoliul in picioare, si toate pentru ce?! pentru ce facem toate astea?! pentru ca altii sa ne vada cu ochi buni. ei bine, si eu faceam la fel. pana acum...toata ziua am tras de mine sa scriu post-ul asta. m-am gandit ca e, poate, pueril, sau poate idiot. dar chiar si asa, mi-am luat inima in dinti si am scris.

Nici macar nu mai stiu ce sa cred. acum, la atata timp trecut, parca poza inca imi vorbeste. parca inca poate sa ma ia in brate si sa imi spuna ca ma iubeste.parca vrea sa ramana acolo, indiferent de ce s-ar intampla, ca si cum ar astepta ceva. am incercat sa o arunc, dar, fie ca mi-a adus-o cineva inapoi, spunandu-mi sa nu arunc amintirile, fie ca am luat-o singura inapoi, de frica pierderii lor, ea e acum cu mine. o poza. o nenorocita de poza care pentru mine inseamna totul. si totusi, camera inca face alte poze. indecente, intr-adevar, dar poze care raman. pana acum le-am strans pe toate in inima. da, am pus pozele in inima, pentru ca stiu ca inima mea nu e la mine, si asa sunt sigura ca nu o sa le vad prea curand. de fapt, daca stau sa ma gandesc, inima mea nu e la mine de ceva timp... mi-ai luat camera! camera cea mai de pret, lucrul pe care il iubeam mai mult. doar pentru ca pozele tale au fost editate, editate in asa hal incat le-ai crezut si tu reale.nici pana acum nu stiu ce a fost editat si ce nu... stiu insa sigur ca tu crezi ca in timp ce tu imi faceai poze, mai imi facea si altul, si NU!, nu e asa. nu e nici macar pe jumate adevarat. vroiam sa lupt, sa lupt pentru pozele alea, sa lupt, si sa lupt cu tine. de ce ?! de ce ai facut asta?! de ce nu mai puteam lupta, de ce ?! as fi renuntat la tot pentru o singura poza, o singura poza eterna, care acum, dupa luni, si ani, ar fi fost langa noi. am zis noi...ce frumos, acest cuvant nenorocit. pacat ca tu nu ai stiut ce-nseamna noi. nu ai stiut ce-nseamna noi. dai ai stiut ca are trei litere...si ai dat-o pe a treia unei alte persoane... "noi"...ce n-as da sa mai fiu pentru tine din nou a treia persoana, pentru ca, nu de mult, eram prima. in curand, in curand imi voi lua camera inapoi, cu toate pozele. te voi lasa doar cu suportul, sa roada cum roade la mine, in carne vie.